Deși ritmurile moderne și muzica comercială par să domine peisajul sonor, există artiști care păstrează cu sfințenie rădăcinile și frumusețea autentică a muzicii populare românești. Liviu Olteanu, originar din Dolj, este unul dintre acești păstrători ai tradiției. Crescut între sărbători, hore și lăutari, el a simțit chemarea cântecului popular încă din copilărie și de atunci a ales să îi urmeze cu fidelitate drumul. În acest interviu, Liviu vorbește despre legătura profundă cu satul natal, cu portul și cântecele populare, despre importanța comunității și a familiei, dar și despre misiunea sa de a lăsa moștenire generațiilor viitoare frumusețea folclorului românesc.

Reporter: Domnule Liviu Olteanu, când ați simțit pentru prima dată chemarea cântecului popular? A fost un moment anume, o întâmplare care v-a făcut să vă spuneți „asta vreau să fac toată viața”?

Liviu Olteanu, artist de muzică populară din Dolj: Am fost crescut în spiritul tradițiilor și obiceiurilor românești. De mic copil mă lua muma bătrână la hori și baluri, acolo unde se strânge întreaga comunitate. În tabloul de sărbătoare erau nelipsiți Lăutarii Tarafului de la Grecești, Dolj. Când i-am auzit prima dată, am simțit bucuria de a cânta alături de ei. Și așa a fost! Îmi amintesc primele cântece pe care le-am interpret: „În pădure la Drocaia”, „Arde focu-n paie ude”, „Pe dealul Bâcleșului”, „Mai am azi și mai am mâine”, „Pasăre galbină-n cioc”. Am avut o conexiune aparte cu lăutarii din Grecești și m-au primit în familia lor. De peste 10 ani cântăm împreună. 

Rep.: Ce loc ocupă tradiția și portul popular în viața dumneavoastră de zi cu zi? Le purtați doar pe scenă sau ele fac parte și din felul în care trăiți?

L.O.: M-am îndrăgostit de portul tradițional românesc când am început să fac cercetare și documentare pe teren. Veșmintele populare fac parte din identitatea românească, le-am adunat de prin sate, în ideea de a rămâne generațiilor viitoare.  Ca și cântecele. Le culegem de la bătrâni și le lăsăm ca „moștenire" celor ce vin din urmă... 

Rep.: Cum vedeți legătura dintre generațiile tinere și folclor? Credeți că tinerii mai simt rădăcina cântecului autentic românesc?

L. O.: Tinerii au început să se întoarcă la rădăcini. La diferite evenimente sunt puse în lumină vechile obiceiuri de nuntă, de exemplu: împodobitul bradului, nuneasca, adăpatul miresei, etc.

Rep.: Într-o lume dominată de muzica comercială, cum reușiți să păstrați autenticitatea? Ați avut momente în care ați simțit presiunea de a vă adapta după gusturile moderne?

L.O.: Eu am obișnuit publicul cu muzică tradițională adevărată, de la brazda satului. Chiar dacă cerințele pe piața muzicală sunt altele, eu țin drumul drept. Eu și acum îmi culeg repertoriul din sate: de la un bătrân o strofă, de la altul un vers. Am simțit presiunea de a mă adapta valurilor care sunt, dar eu am fost învățat să las urme pe pământ. Am avut un profesor care mi-a insuflat dragostea pentru frumos, doamna etnomuzicolog PAULA DOGĂROIU.

Rep.: Cât de importantă este originea geografică pentru un artist popular? Simțiți că satul sau zona din care proveniți v-a format stilul, graiul și sensibilitatea artistică?

L.O.: În cântecele mele am pus numele satelor din zona de nord vest a județului Dolj. Tocmai pentru ca publicul să mă localizeze. Îmi cânt oamenii, satul, văile, dealurile și apele. Cânt tot ce eeste frumos. La începuturi, după câștigarea Premiului I la Festivalul Național „Maria Tănase”, lumea mă striga „oltenașul cu pălărie de la Grecești”. Mi-am format stilul datorită zonei geografice și a costumului specific locului. 

Rep.: Ce rol au avut familia și comunitatea în drumul dumneavoastră artistic? A fost cineva în satul natal care v-a inspirat sau v-a sprijinit la început?

L.O.: Familia mi-a fost alături, sătenii m-au încurajat, lăutarii au primit cu brațele deschise propunerea mea de a forma o familie.

Rep.: Care este piesa din repertoriul dumneavoastră cea mai dragă sufletului? Și ce poveste se ascunde în spatele ei?

L.O.: Am mai multe piese muzicale care mă reprezintă. Dar debutul meu artistic a fost strâns legat de hora "Arde focu-n paie ude". A fost un adevărat succes. Doina "Bate vântul prin pădure" m-a însoțit pe scena Festivalului. Am cules-o de la un bătrân din satul Botoșești-Paia, Dolj, când am mers la feștania unei fântâni.

Rep.: Cum vedeți viitorul folclorului românesc? Avem suficiente instituții, evenimente și oameni dedicați pentru a-l duce mai departe?

L.O.:  Viitorul este pe mâini bune. Eu cred în generațiile viitoare, cred in oamenii și specialiștii din instituțiile publice care valorifică frumosul și adevărul. Sunt instituții și evenimente care merg pe premisa tradițiilor ce trebuie promovate. De exemplu Muzeul Olteniei Craiova, unde activez, promovează patrimoniul cultural material și imaterial. Eu mă dedic cu tot sufletul evenimentelor care apar, și unde, mă regăsesc. 

Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră succesul? Este el măsurat în aplauze, în recunoaștere sau în bucuria de a vedea tradiția vie în ochii publicului?

L.O.: Succesul, pentru mine, se măsoară în dragostea publicului, în încurajări și în faptul că îmi iubesc cântecele. Acele cântece tradiționale. Oamenii mă apreciază pentru stilul meu interpretativ neaoș.

Rep.: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj tinerilor care iubesc muzica populară, dar se tem să pornească pe acest drum, care ar fi acela?

L.O.: Îndemn tinerii să se pregătească mai întâi de toate, să meargă să asculte un bătrân, să meargă prin sate și să învețe tradițiile și obiceiurile. Nu este suficient să cânți, trebuie să înveți să asculți „glasul pământului”.

Galerie foto